Manuale si metode de predare romanesti, comparate cu cele, ale diverselor tari occidentale
December 12, 2007 – 5:46 am
FEDERATIA NATIONALA A ASOCIATIILOR DE PARINTI - INVATAMANT PREUNIVERSITAR
STR. VIITORULUI NR. 60, SECTOR 2 BUCURESTI
TELEFON : 0722.252601, FAX : 021.4341175,
E-MAIL : fnap_ip@yahoo.com; fnapip@yahoo.com
www. federatieparinti.edu.ro
In orice tara cu sistem de invatamant performant , autorii programelor scolare si ai manualelor ,atunci cand le elaboreaza , respecta principiile psiho-pedagogice ale invatarii , deja cunoscute si recomanda noi metode, atractive de predare, prin joc sau “Arta prezentarii vizuale” .
Accentul se pune astfel incat prezentarea , explicarea, unor fenomene sau notiuni sa fie pe intelesul copiilor, folosind un limbaj simplu si clar, apeland la proiectii de filme documentare ,folosirea echipamentelor de tehnica de calcul si vizualizare, intalniri si dezbateri in care sa fie prezentati sau invitati in mijlocul elevilor, oameni de succes din diverse domenii, organizarea de excursii, campusuri, pe diverse teme culturale,stiintifice si sportive .
Desfasurarea orelor de “Science &Technology” are loc in laboratoare super dotate, sau Centre de Science &Technology, pentru a le trezi curiozitatea si ingeniozitatea copiilor, iar prezentarea lectiei trebuie sa fie “fun”, astfel incat elevul sa invete relaxat, cu placere .
In Romania , nu se recurge la aceste metode , decat foarte rar, scolile nedispunand de baza materiala adecvata si-n plus, centre de science nu exista si nici nu se doreste infiintarea lor . Exista profesori antrenati la NASA care sunt familiarizati cu aceste metode chiar de americani, si pot sa disemineze informatia , insa nu sunt solicitati.
In schimb, elevii trebuie sa invete intr-un ritm ACCELERAT, prin acumularea masiva,de cunostinte, in general inutile , depasite, prezentate intr-un limbaj complicat si anost, greu accesibil lor, neadaptat generatiei actuale, predate la tabla. Smart board-ul este afisat in expozitiile de material didactic , insa, din pacate, cei care au putere de decizie asupra banilor, nu cunosc posibilitatile acestor echipamente.
Desi se stie ca invatarea cu sens este mai economica decât cea mecanica, in Romania metoda de studiu ,se bazeaza in special, pe insusirea mecanica a notiunilor, astfel incat , elevilor, nu li se mai formeaza un intelect investigator si creator.
Aceasta concluzie a fost confirmata si de rezultatele extrem de slabe obtinute de elevii nostri , la evaluarile internationale, testele PISA,TIMSS,PIRLS, prin care se testeaza aplicarea in practica a unor cunostinte teoretice, corelarea notiunilor dobandite la diferite materii , creativitatea.
In Romania, elevii invata fara motivatie , ceea ce duce la uitare.
( Motivatia trebuie sa se formeze în functie de idealuri si obiective autoimpuse sau fundamentale).
In Romania, nu se face o evaluare psihologica a aptitudinilor elevilor, inca din ciclul primar, pentru a fi orientati spre un domeniu corespunzator dotarii( ca-n tarile occidentale), pentru a face performanta cu usurinta si placere. Dupa finalizarea ciclului primar, trebuie facuta o evaluare a capacitatilor dobandite de elevi, in vederea orientarii lor, catre un curriculum diferentiat. CDS trebuie conceput, astfel incat sa asigure un traseu de formare, adaptat fiecarui elev. Initial CDS , era stabilit in functie de optiunile elevilor si se realiza pe grupe. Acum se realizeaza cu toata clasa pe baza optiunilor majoritatii.
Din cauza ca la noi, in invatamantul gimnazial, programele si testele de evaluare sunt pentru toti la fel , sunt formulate astfel incat mai mult sa-i incurce pe elevi , gandite sa necesite un volum mare de lucru, sa le verifice notiunile invatate pe de rost, cu greu, sau ajutati de meditatori, dupa manuale elaborate neprofesionist, copiii care sunt dotati pentru muzica, arta sau sport si ar face performanta in aceste domenii, nu pot obtine rezultate corespunzatoare pentru a ajunge, la liceele de profil. La fel se intampla si in cazul celor dotati pentru latura umanista, care nu reusesc sa obtina rezultate bune la matematica sau invers.
S-ar impune ,deci, o tratare diferentiata a elevilor , in functie de zestrea genetica. Nu suntem toti la fel! In sistemul romanesc de invatamant, NU se tine cont , ca pentru eficienta si performanta trebuie sa se urmareasca specializarea pe latura selectiva sau pe latura rapida!
In clase sunt peste 25 elevi , chiar 30, fata de alte tari unde sunt maxim 20.
Programul scolar ar trebui sa contina intr-o zi mai multe ore recreative (muzica,desen,sport )care sa alterneze cu mai putine materii dificile;
Un program de 6 ore pe zi, incarcat cu matematica, fizica , chimie , istorie , geografie, tehnologie ii oboseste!
Se dau multe teme pentru acasa si foarte grele pentru varsta lor, pe care nu le pot face fara ajutorul parintilor (in cazul fericit ca se mai descurca si au timp sa-i ajute) sau al meditatorilor, platiti cu bani grei, din bugetul familiei( desi exista un ordin al ministrului, inca in vigoare, care limiteaza volumul temelor pentru acasa), in timp ce, in tarile occidentale, procesul invatarii este foarte relaxat si are loc pe parcursul programului scolar zilnic de predare si de fixare , after scool.
Nu numai ca metodele de predare din invatamantul romanesc sunt ineficiente si invechite, dar in acelasi stil, sunt elaborate si manualele, incalcandu-se frecvent principiile invatarii.
Manuale sunt destinate elevilor pentru a-si completa si fixa notiunile predate in clasa.Atunci de ce ale noastre, in loc sa ajute elevul, mai mult ii ingreuneaza procesul de invatare?Este clar ca elevii nu pot invata in asemenea conditii ,decat cu ajutor suplimentar, iar cei ai caror parinti nu-si permit sa le plateasca meditatiile ,n-au nici o sansa !
Daca vom analiza orice manual romanesc si-l vom compara cu un manual occidental, pentru acelasi obiect de studiu, vom constata existenta unei diferente enorme, intre ele, chiar de la prima vedere .
In primul rand, cele romanesti sunt imprimate pe hartie de proasta calitate iar in al doilea rand , reprezentarile vizuale sunt necorespunzatoare iar asezarea informatiei in pagina, oboseste privirea.
La o analiza mai atenta , vom ajunge la concluzia ca e greu de studiat dupa ele, sunt complet neatractive, elaborate neprofesionist , atat din punct de vedere al cantitatii prea mare de informatie, deseori inutila, cat si al calitatii acesteia .
Pozele sunt facute de amatori, neclare ,de rezolutie foarte slaba si de multe ori nu sunt alese corespunzator cu cerintele .Elevii nu pot distinge mai nimic din ele, in general, dar sa mai faca si o analiza sau o comparatie!
Aceste imperfectiuni, denota faptul ca nu s-a tinut cont de faptul ca :
Prin canalul senzorial vizual se primeste un volum de informatii mult mai mare decat prin alte canale senzoriale si de aceea reprezentarile vizuale, trebuie facute profesionist , ptr ca intelegerea si memorarea notiunilor sa fie rapida si eficienta.
In pagina, apar texte ce fac trimiteri la paragrafe scrise cu fonturi mici, asezate pe coloane asemenea unui ziar(ex. la istorie, geografie, lb.si lit. romana, civica, ed.tehnologica ), sau la subsolul paginii.
Mulţimea de date, clasificari amănuntite, enumerari, trimiteri, precum si modul de asezare in pagina, deturnează atenţia copiilor, de la semnificaţia generala a fenomenului sau evenimentului ce trebuie strudiat.
Hartile, atat in cartile de geografie cat si in cele de istorie, sunt de asemenea facute neprofesionist, in format mic, greu vizibile, colorate nepotrivit, incomplete. Dar in schimb, li se cere elevilor sa le memoreze si sa le deseneze la tezele cu subiect unic sau la testele de evaluare in clasa, desi toata lumea le foloseste ptr. a localiza sau a se orienta dupa ele, cat si metodele noi de ghidare prin sistem GPS, sau navigare cu Google Earth. Subiectele tratate in aceste manuale de istorie si geografie ,contin un volum exagerat de informatie ,adresandu-se mai mult studentilor de la facultatile de istorie, geografie, geologie.
Autorii n-au folosit scheme, diagrame sau structuri arborescente in manualele de istorie, geografie, biologie, fizica ,lb. si lit. romana, eficiente ptr. o sistematizare si o memorare cat mai buna si rapida, a notiunilor .
Spre deosebire de cele occidentale, in care informatia cuprinsa este prezentata pe intelesul elevilor si foarte sistematizata, intr-un limbaj simplu si la obiect, cele romanesti contin informatie incomparabil de multa , prezentata intr-un limbaj adesea inaccesibil copiilor, greu de asimilat, uneori , fara explicatia termenilor noi aparuti(ex .biologie, geografie, istorie).
Pentru a extrage informatia necesara , din aceste manuale, a o procesa si sistematiza, copiii trebuie sa afecteze prea mult timp, sau sa recurga la ajutorul meditatorilor.
In orice manual occidental, succesiunea informatiei este prezentata intr-o ordine fireasca, astfel incat noile cunostinte ptr. a ramâne în intelect, intra într-o conexiune organica structurata cu vechile cunostinte.
Manualele lor, de fizica, contin reprezentari vizuale ale fenomenelor sau experimentelor, cu calcule extrem de simple, tabele cu toate formulele si unitatile de masura folosite in sistemul international de unitati, care se studiaza in decursul anului si mai nou, prezentarea pe CD, a unor programe pentru simularea si analizarea proceselor fizice .
Obiectivul principal este intelegerea corecta a fenomenului fizic prin observatie, experimente, masuratori, simulare pe computer, etc.
Ptr. a le face atractive , autorii manualelor de fizica , au postat poze profesionale si le-au imprimat pe hartie de tipar de f.buna calitate, foarte sugestive, poze ale fizicienilor celebri, sau ale masinariilor ingenioase inventate de ei din cele mai vechi timpuri, in scopul de a le trezi curiozitatea , spiritul creativ si interesul elevilor ptr. aceasta stiinta.
In manualele romanesti de fizica, succesiunea informatiei, apare intr-o ordine nefireasca.Se recurge la caracterizarea fenomenelor, bazata pe un aparat matematic inca nestudiat, in loc sa se puna accent pe experimente si reprezentari vizuale corespunzatoare(nu din care elevii nu pot distinge nimic- vezi ca etalon Fizica Edit.All Educational 2000 si apoi restul), sau pe folosirea de programe , pentru simularea proceselor fizice.
Nu apar sintetizate intr-un tabel, unitatile de masura folosite in SI ,sau a formulelor, care se studiaza in acel manual.
Se introduc operatori matematici, calcule vectoriale , demonstratii si definitii greoaie ale legilor fizicii sau ale marimilor fizice si deseori calculele analitice sunt neriguroase, ceea ce duce la intelegerea gresita a acestora, de catre elevi.
Problemele propuse spre rezolvare sunt alese necorespunzator, pentru categoria de varsta, multe neverificate , puse, doar ca sa fie la numar, atat in manuale cat si in culegeri, incat fizica devine abstracta , iar elevii capata repulsie fata de aceasta stiinta.
Ptr. ca la matematica nu se insista pe reprezentari grafice , elevii nu pot interpreta informatia continuta intr-un grafic despre o lege sau o marime fizica.Daca adaugam ca la scoala nu exista laboratoare dotate corespunzator, sau deloc, echipamente video sau tehnica de calcul, iar fizica se preda doar la tabla, putem sa ne explicam , de ce majoritatea elevilor, nu pot invata aceasta materie, decat pe de rost si numai pentru nota sau examen,ceea ce duce la uitarea rapida.
Comparand un manual de matematica romanesc , de ex ptr cls a 8-a, cu orice alt manual de matem.cls a8-a dintr-o tara din UE, Canada, sau SUA, constatam ca in manualele noastre, volumul de subiecte abordate este de 3 pana 4 ori mai mare la algebra , respectiv geometrie.(vezi documentul atasat Programa analitica la matematica, cls a 8-a Romania, comparata cu programele cls. a 8-a , ale altor tari). Ceea ce la noi este in plus( de ex. : modulul unui nr.real, ecuatii si inecuatii cu module, sisteme de doua inecuatii cu module, identificarea unor dependente functionale si a unor reguli de formare a sirurilor, ec.de gradul II, etc si geometria in spatiu ) la ei se studiaza in liceu cu profil de matematica –informatica.
Volumul exagerat de notiuni, ritmul accelerat de parcurgere a programei si nerespectarea particularitatilor de varsta ale elevului, au ca efect negativ , faptul ca majoritatea , uita chiar notiunile de baza, se incurca, sunt demoralizati. Problemele si exercitiile din manuale si numeroasele culegeri, care mai de care mai complicate si neadaptate la cerintele actuale, nu fac decat sa demonstreze ca cei care le-au pus acolo, n-au tinut cont , de zestrea genetica diferita a copiilor si nici de principiile de invatare psiho-pedagogice sanatoase. Nu toti au chemare pentru matematica si nici bani pentru meditatii!
Ptr. a fi atractive, in manualele de matematica occidentale , teoremele , corpurile geometrice, graficele, formulele, sunt prezentate folosindu-se diverse trucuri grafice (culori,umbre, chenare, caricaturi), fiecare capitol contind la sfarsit, un tabel pentru sistematizarea si fixarea mai usoara a notiunilor,ceea ce in manualele noastre nu exista.
De asemenea , continutul lor cuprinde notiuni legate de practica si de necesitatile actuale, care sa le dezvolte elevilor, gandirea, curiozitatea, motivatia.
Se insista pe reprezentarea si interpretarea graficelor sau a diagramelor in stransa legatura cu exemplele din practica.
Matematica este conexata cu fizica, tehnologia, economia, managementul etc.Elevii invata notiuni elementare utile in orice business, sa foloseasca programe peformante de matematica aplicata, astfel incat sa fie motivati.
In schimb in Romania, elevii nu sunt lasati nici sa utilizeze minicalculatoarele , pentru efectuarea calculelor numerice. Pierd timp inutil pentru niste probleme, care nu mai prezinta interes, cand ar putea castiga , invatand ca si occidentalii, numai ce le este necesar in practica!
Inca mai sunt incurcati elevii, cu termenul de congruenta si notatia , atunci cand este vorba de o egalitate a masurilor (segmentelor,unghiurilor,etc), termen impus in anii ’78-‘79 de matematicienii romani.Ce informatie importanta, mai poate transmite acest cuvant, in afara de egalitate?
In Romania si la Educatie Tehnologica, programa este prea incarcata practic, cu notiuni reluate de la disciplinele stiintelor fundamentale , intr-o ordine care sfideaza logica si bineinteles, fara nici o finalitate practica!
Manualele de tehnologie prezinta o insiruire de notiuni inutile, invechite, definitii si clasificari amanuntite ale acestora , pe care elevii trebuie sa le memoreze ca atare. Arata la fel de urat ,ca toate celelalte manuale romanesti , la capitolul grafica ,poze neprofesioniste, greu vizibile sau deloc , al tehnoredactarii si al imprimarii pe hartie de calitate execrabila.
In occident, Tehnologia este inglobata in Science and Technology si se preda in stransa legatura cu practica, avand ca scop atat cunoasterea si studierea diverselor procese fizico-chimice-biologice , cat si formarea unor deprinderi practice sau dezvoltarea unor abilitati. (ex.confectionarea diverselor circuite, constructii in miniatura, sau a obiectelor simple, prin desenare, colorare, decupare, lipire, asamblare, ori folosindu-se de materiale deja existente si studiate.)
La scoala elevii invata prin dezbateri si observare directa a proceselor si a substantelor, in laborator ,prin vizionari de filme documentare, vizitarea unor obiective stiintifice sau industriale.etc. Manualele sunt de foarte buna calitate atat dpdv al continutului cat si al prezentarii.Fiecare sfarsit de capitol se incheie printr-un experiment, iar nota finala se obtine pe baza unui proiect simplu ce contine atat partea teoretica cat si cea practica.
Manualele de religie romanesti, prezinta dogme si sunt scrise intr-un limbaj ce produce confuzii copiilor, in invatarea corecta a limbii romane . Icoanele, care de fapt reprezinta opere de arta, apar neclare si in culori alb/negru -vezi ca exemplu ,manualul de cls a 7-a,Editura Sf.Mina 2006.
Ar fi fost mult mai interesanta abordarea religiei din punctul de vedere al artei si nu al dogmelor, deoarece a jucat un important in istoria omenirii si-n plus le-ar fi trezit copiilor interesul pentru istorie si arta.
Acestea sunt cateva observatii ,care subliniaza faptul ca, arta de a face manuale, nu e stapanita de romani . Tocmai de aceea trebuie luate ca referinta, manualele si programele analitice occidentale, pentru a fi create normele si criteriile de elaborare ale manualelor noastre. Se pare ca cei care au “produs manuale si culegeri” in Romania , in ultimii ani, n-au avut interesul sa le faca competitive si eficiente, decat ca, afacerea sa le fie rentabila.
Pentru evitarea fraudei la licitarea manualelor ,FNAP-IP propune ca atat
1.manualele propuse, in format electronic bun de tipar,
2. normele pe care trebuie sa le indeplineasca dupa standarde occidentale
3. cat si CV-urile persoanelor care le fac evaluarea,
sa fie postate pe www.edu.ro sau un web site special,
4.pentru a fi votate de catre toti cei direct interesati , de un invatamant de calitate.
Surse folosite de consilierii FNAP-IP , in acest studiu :
Manuale din Germania , editura Cornelsen Power Learning –Berlin ,gilt ab 01.01.2007 www.cornelsen.de ,www.mentor.de
Matematica Oggi, Italia www.scuola.com
www.fabriscuola.it
Science Explorer , www.dk.com
Science Made Easy, study workbook from Carol Vorderman
http://www.longman.ro/index.php?cPath=82&osCsid=52c7a5b48d3de49495eec81a3952278f
Visualise the Beauty of Science , www.sciencemadesimple.co.uk./visualize
http://www.geocities.com/Athens/Oracle/8314/currgrid.htm
http://www.spacecamp.com/
Department for Education and Skills
http://www.scotland.gov.uk/Topics/Education
http://new.wales.gov.uk/topics/educationandskills/?lang=en
» Department of Education Northern Ireland - DENI