LEGEA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI SUPERIOR – PLANUL B
January 17, 2008 – 2:16 am
Proiect versiunea 3.0
Actualizat la data de 13 ianuarie 2008
Pus în circulaţie publică la data de 14 ianuarie 2008
Această versiune nu este asumată de MECT
I. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1. Domeniul de aplicare
Legea reglementează activitatea de învăţămînt superior din România şi statutul legal al instituţiilor de învăţămînt superior.
Art. 2. Viziunea asupra învăţămîntului superior
Invăţămîntul ca parte a procesului de educaţie aspiră să asigure depline posibilităţi de dezvoltare a persoanei, în concordanţă cu strategiile de dezvoltare durabilă a societăţii.
Art. 3. Scopul învăţămîntului superior
Învăţămîntul superior asigură pregătirea la nivel superior, specializată pe domenii ale cunoaşterii, creaţiei şi activităţii profesionale, acordînd la finalizarea studiilor calificări academice reglementate şi recunoscute în mod unitar la nivel naţional.
Art. 4. Obiectivele activităţii de învăţămîntului superior
Activitatea de învăţămînt superior este un proces în care studentul şi instituţia investesc resurse limitate, pe baza unui contract implicit şi a unui contract explicit ale căror condiţii sunt publice. Obiectivele trebuie realizate optimal, după formularea realistă a cerinţelor preliminare de pregătire şi se referă la:
- obtinerea competenţelor care susţin calificarea acordată
- asigurarea unui conţinut al pregătirii adecvat calificării acordate
- avansarea nivelului de cunoaştere al studentului şi a autonomiei sale în prestarea activităţilor teoretice şi practice
- asigurarea relevanţei domeniilor de calificare academică faţă de spectrul calificărilor profesionale
- prescrierea şi dimensionarea corectă de detaliu a sarcinilor de învăţare care să asigure avansarea studentului de la profilul tipic al calificării medii la nivel de bacalaureat la profilul pretins calificării la absolvire
- asigurarea resurselor materiale, financiare şi de cunoaştere necesare învăţării
Art. 5. Contractul implicit
Contractul implicit de învăţămînt superior este un contract în care părţile interesate legal definite sunt societatea reprezentată prin autoritatea publică, instituţia de învăţămînt superior reprezentată de rector şi student.
Autoritatea publică se angajează să asigure reglementarea sistemului de învăţămînt superior, în condiţii care menţin recunoaşterea internaţională, să exercite controlul public asupra acestuia şi să finanţeze serviciul public de învăţămînt superior.
Instituţia de învăţămînt superior se angajează să planifice eficient activităţile de învăţămînt, să folosească optim finanţarea publică şi privată şi să elibereze documente de calificare academică la absolvire.
Studentul se angajează să aloce resurse de timp, materiale şi intelectuale pentru studiu în acord cu cerinţele planului de învăţămînt.
Părţile îşi recunosc reciproc existenţa unor obiective şi interese proprii şi se angajează să le realizeze fără a intra în conflict cu obiectivele comune.
În cazul în care una dintre părţi se consideră lezată ea se poate îndrepta cu pretenţii numai împotriva acelei părţi care în mod specific este responsabilă.
Art. 6. Instituţiile de învăţămînt superior
Instituţiile de învăţămînt superior sunt instituţii acreditate în scopul acordării de calificări academice.
Funcţionarea activităţilor de învăţămînt superior se poate face numai în instituţii ale căror activităţi au fost autorizate sau certificate conform legii.
Art. 7. Autonomia universitară
Instituţiile de învăţămînt superior sunt instituţii autonome faţă de fondatori şi finanţatori. Ele sunt persoane juridice de drept public cu deplină capacitate de exerciţiu. Relaţia cu fondatorii este stabilită prin legea de organizare, iar relaţia cu finanţatorii prin contract.
Art. 8. Libertatea academică
Membrilor comunităţii academice li se recunoaşte libertatea de preda, cerceta, crea şi învăţa, de a se exprima şi de a-şi asuma responsabilităţi potrivit propriilor convingeri şi aspiraţii, sub rezerva de a nu aduce atingere libertăţii celorlaţi membri ai comunităţii.
Art. 9. Calificările academice
Calificarea academică este un ansamblu indivizibil format din documentul de studii (diploma), titulatura academică a calificării corespunzătoare ciclului absolvit, titlul profesional generic (dacă există) corespunzător domeniului de studii şi drepturile legal conferite la nivel naţional.
Calificările academice de bază sunt cele acordate:
la absolvirea ciclului I: licenţiat (bachelor, laureat în sistemul european)
la absolvirea ciclului II: master (master în sistemul european)
la absolvirea ciclului III: doctor (Ph. D., doctor în sistemul European)
Se pot acorda şi alte calificări, dar ele trebuie poziţionate faţă de aceste niveluri de referinţă.
Documentele de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt superior pentru activităţi de formare şi perfecţionare la nivel postgradual (după absolvire) nu creează calificări noi, dar sunt recunoscute ca studii complementare împreună cu diploma care a servit ca probă a calificării iniţiale.
Art. 10. Accesul în învăţămîntul superior şi egalitatea de şanse
Accesul în învăţămîntul superior este permis oricărei persoane care satisface condiţiile de pregătire academică iniţială şi criteriile de admitere stabilite de fiecare instituţie, fără discriminare. Selecţia după criterii de performanţă academică nu este tratabilă ca discriminare.
Măsurile speciale, în sensul discriminării pozitive sunt permise şi încurajate pentru a reface echilibrul de şanse şi a facilita accesul la studii al persoanelor cu dizabilităţi, cu copii în îngrijire, a căror limbă maternă este diferită de limba de predare, care nu au resurse materiale pentru a se susţine la studii sau care se află în orice circumstanţe care le afectează şansa de acces şi finalizare a studiilor.
II. ATRIBUŢIILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE AUTORITĂŢII PUBLICE ÎN ORGANIZAREA ÎNVĂŢĂMÎNTULUI SUPERIOR
Art. 11. Parlamentul României
Parlamentul adoptă legi privind:
- cadrul naţional al învăţămîntului superior
înfiinţarea, desfiinţarea, transformarea, divizarea, comasarea şi schimbarea denumirii universităţilor
Bugetul de stat anual va prevedea distinct bugetul alocat învăţămîntului superior.
Organismele care fac evaluarea publică în vederea acreditării şi cele care exercită auditul public al universităţilor sunt subordonate Parlamentului.
Art. 12. Guvernul României
Guvernul decide:
liniile strategice de dezvoltare a învăţămîntului superior
repartizarea bugetului alocat anual învăţămîntului superior pe fonduri
gestiunea numerus clausus la nivel naţional
aprobă metodologiile de autorizare şi certificare a programelor de studii şi rezultatele aplicării acestor proceduri
hotărăşte asupra regimului actelor de studii
aprobă metodologia de acreditare a instituţiilor de învăţămînt superior şi formulează propuneri de modificare de către Parlament a statutului lor legal în funcţie de rezultatele aplicării acestei proceduri
încheie acorduri internaţionale care angajează politica statului şi garanţii de stat
gestionează corelarea calificărilor academice cu nomenclatoarele de profesii reglementate cu un nivel minim de studii, profesii reglementate profesional din domeniul educaţiei şi administraţiei publice şi profesii şi profesii reglementate de asociaţiile profesionale legal recunoscute.
Guvernul delegă autoritatea privind recunoaşterea calificărilor obţinute în alte state, inclusiv prin aplicarea procedurilor din tratatele ratificate şi acordurile internaţionale, către Ministerul care are în atribuţii domeniul educaţiei. Această delegare priveşte şi regimul calificărilor reglementate de CE în vederea recunoaşterii automate.
Guvernul stabileşte un Minister responsabil pentru activitatea de învăţămînt şi cercetare, numit în continuare Minister.
Art. 13. Ministerul
Ministerul:
elaborează documente de strategie a dezvoltării învăţămîntului superior şi implementează politica de dezvoltare a acestuia
gestionează fondurile alocate învăţămîntului superior şi încheie contractele de finanţare cu instituţiile de învăţămînt superior
gestionează aparatul administrativ şi formarea personalului de specialitate al consiliilor, agenţiilor şi departamentelor specializate în domeniul învăţămîntului superior cu rol în aplicarea procedurilor de autorizare, certificare şi acreditare
gestionează aparatul administrativ şi formarea personalului de specialitate al consiliilor specializate în finanţarea activităţilor de învăţămînt superior şi cercetare
gestionează aparatul administrativ şi formarea personalului de specialitate al Conferinţei Naţionale a Rectorilor, organism consultativ în domeniul dezvoltării strategice
menţine un sistem de date publice privind organizarea şi starea învăţămîntului superior
reglementează în detaliu regimul de eliberare a actelor de studii
organizează recunoaşterea calificărilor obţinute în alte state, inclusiv prin aplicarea procedurilor din tratatele ratificate şi acordurile internaţionale
elaborează reglementări unitare la nivel de sistem pentru problemele care exced autonomia universitară şi elaborează propuneri legislative, asigurîndu-şi consultarea structurilor specializate
gestionează activitatea de audit public şi de evaluare a calităţii şi performanţei sistemului de învăţămînt superior
normează unitar sistemul de notare şi sistemul de alocare a creditelor de studii
are iniţiativă privind înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea universităţilor din domeniul public, în colaborare cu Ministerele interesate.
Ministerul poate dispune măsuri specifice pentru a regla fluxurile de studenţi pe domenii de studii, pentru a stimula accesul tinerilor la studii şi în sistemul de învăţămînt, pentru a atrage fonduri spre sistemul de învăţămînt, pentru a creşte calitatea prestaţiei didactice şi nivelul de competenţă al absolvenţilor.
III. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÎNT SUPERIOR
Art. 14. Denumiri
Instituţiile de învăţămînt superior pot folosi denumiri tradiţionale ca universitate, institut, colegiu, academie, conservator, şcoală de înalte studii, ş.a.
Utilizarea denumirii de universitate în titlul persoanei juridice este un drept care se acordă prin lege specială exclusiv instituţiilor care acordă calificări academice la nivelul tuturor celor trei cicluri pentru cel puţin un domeniu de studiu acreditat.
Utilizarea informală a unor denumiri tradiţionale ca “universitate populară”, “universitate de vară” nu este considerată o înfrîngere a legii.
Art. 15. Atributul legal
Atributul “(instituţie) de învăţămînt superior” este un statut conferit prin lege şi nu poate fi folosit decît de instituţiile care au fost autorizate sau acreditate.
Atributul este echivalent celui de “(instituţie) de tip universitar”.
Art. 16. Înfiinţarea
Instituţiile publice, inclusiv cele din domeniul apărării şi siguranţei naţionale care au ca obiect de activitate învăţămîntul superior se înfiinţează prin hotărîre de guvern.
Instituţiile private, comunitare sau confesionale care au ca obiect de activitate învăţămîntul superior se înfiinţează prin act de fundaţiune/statut.
Ele nu pot organiza admitere decît după obţinerea autorizării programelor de studii.
Instituţiile care nu obţin autorizarea în termenul legal sau care au pierdut autorizarea pentru toate domeniile de studii nu mai au calitatea de instituţii de învăţămînt superior şi intră în reorganizare sau lichidare.
Art. 17. Autorizarea
Autorizarea este procedura legală prin care în urma unei evaluări obiective (evaluare colegială sau de terţă parte) s-a stabilit că există suficiente motive de încredere că vor putea fi respectate cerinţele de calitate impuse programelor de studii.
Autorizarea se acordă pe termen limitat şi nu conferă dreptul de a elibera acte de studii care conferă calificări academice.
Autorizarea se acordă pe domenii de studii şi pe cicluri de învăţămînt.
Domeniile de studii care pierd autorizarea intră în lichidare sau se desfiinţează.
Organizarea admiterii şi începerea efectivă a activităţilor de învăţămînt sunt permise numai după obţinerea autorizării specifice.
Art. 18. Certificarea
Certificarea este procedura legală prin care, în urma unei evaluări obiective (evaluare colegială sau de terţă parte) s-a stabilit că activitatea de învăţămînt în curs satisface exigenţele de calitate şi le poate menţine fără abateri semnificative.
Certificarea dă dreptul la eliberarea actelor de calificare academică, dacă instituţia este acreditată.
Certificarea se acordă pe termen limitat, pe domenii de studii şi pe cicluri de învăţămînt.
În absenţa unei prevederi exprese, retragerea sau expirarea certificării retrogradează programul de studii la nivelul autorizării.
Art. 19. Acreditarea
Acreditarea priveşte statutul legal al instituţiei.
Acreditarea se acordă instituţiilor care au o proporţie semnificativă de programe certificate şi a căror activitate de management a fost supusă auditului public, în condiţiile în care există garanţii că cerinţele de calitate sunt satisfăcute în mod constant, inclusiv în activitatea de management.
Acreditarea se acordă pe termen limitat şi dă dreptul instituţiei de a emite acte de studii recunoscute naţional (calificări academice). Instituţiile noi, după prima acreditare, trebuie să ceară reorganizarea prin lege ca instituţii de învăţămînt superior.
Retragerea acreditării retrogradează toate programele de studii la nivel de autorizare, iar instituţia care, în termenul de conformare acordat, eşuează în încercarea de a obţine o nouă acreditare intră în lichidare.
Art. 20. Filiale şi francize
Procedurile de autorizare şi certificare se aplică şi programelor de studii organizate de universităţi străine sau filiale ale acestora pe teritoriul României, direct sau în franciză.
Art. 21. Carta
Actul care reglementează intern organizarea şi funcţionarea instituţiei de învăţămînt superior este Carta. Carta este expresia asumării responsabile de către comunitatea academică a prevederilor legale şi a privilegiilor de autonomie universitară şi libertate academică.
Alte documente obligatorii sunt Regulamentul activităţii profesionale a studenţilor, Regulamentul activităţii ştiinţifice, Codul etic, Regulamentul de elaborare, aprobare şi auditare internă a planurilor de învăţămînt.
Aceste documente trebuie să fie accesibile în mod public, permanent, în forma actualizată.
Art. 22. Organele de conducere şi administrare
Instituţiile de învăţămînt superior sunt conduse şi reprezentate legal de Rector.
Rectorul are drept de dispoziţie.
Structurile administrative, cu excepţia celor care privesc administrarea şcolarităţii sunt conduse de un director general administrativ, în subordinea Rectorului.
Structurile de administrare a şcolarităţii sunt conduse de un secretar-şef, în subordinea Rectorului.
Senatul este organul reprezentativ al comunităţii academice şi are atribuţii în normarea activităţii instituţiei, adoptă Carta, alege Rectorul, hotărăşte asupra acordării titlurilor didactice şi aprobă planurile de învăţămînt ale instituţiei. In universităţile mari activitatea Senatului se organizează pe comisii (învăţămînt, cercetare, promovare personal) care avizează propunerile, plenul Senatului avînd dreptul de a hotărî.
În instituţiile mici se poate prevedea şi alegerea rectorului prin vot direct.
Conducerea executivă este atributul Biroului Senatului şi al Consilului de Administratie, ambele prezidate de Rector.
Durata mandatului în funcţiile alese este de 4 ani, cu excepţia mandatului studenţilor reprezentanţi în structurile de conducere al căror mandat este de maxim 2 ani.
Studenţii sunt reprezentaţi în structurile de conducere în proporţie de 25 % . Procedura de alegere a studenţilor trebuie să asigure reprezentativitatea. Pentru asigurarea reprezentativităţii se recomandă alegeri generale sau pe structuri asociative.
Art. 23. Incompatibilităţi şi restricţii privind funcţiile de conducere
Universităţile sunt instituţii publice şi pentru a proteja interesul public se introduc restricţii şi se definesc incompatibilităţi la ocuparea funcţiilor de conducere executive, prin alegeri.
Persoana care a exercitat aceeaşi funcţie de conducere două mandate succesive pierde dreptul de a mai candida la o funcţie de conducere poziţionată la acelaşi nivel şi în aceeaşi instituţie.
Mandatul în funcţia aleasă încetează la expirarea anului calendaristic în care persoana a împlinit vîrsta legală de pensionare.
Este interzis cumulul de funcţii de conducere pe verticală.
Sunt incompatibile cu funcţiile de conducere persoanele care prin acces la aceste funcţii vor avea ca parteneri în acelaşi organ de conducere sau în subordonare directă rude şi afini pîna gradul IV de rudenie.
Incompatibilităţile nu interzic candidatura, dacă ulterior incompatibilităţile sunt rezolvate.
Art. 24. Confirmarea Rectorului
Rectorul este confirmat în funcţie de Ministru. În caz de incompatibilitate sau indisponibilitate a Rectorului sau la expirarea mandatului şi în absenţa unei acţiuni adecvate a Senatului, Ministrul poate delega atribuţiile acestuia unui membru al Senatului pînă la reconstituirea stării de legalitate.
Art. 24. Organizarea
Organizarea instituţiilor de învăţămînt superior se face pe facultăţi, institute, şcoli, departamente, centre care gestionează programe de studii, programe de cercetare şi programe de formare continuă.
Activitatea catedrelor didactice se organizează pe catedre.
Departamentele sunt structuri mixte de cercetare şi învăţămînt, structurile de învăţămînt putînd fi numai cele de la ciclurile II şi/sau III.
Şcolaritatea studenţilor se gestionează la nivelul instituţiei de învăţămînt superior şi prin delegare la nivelul facultăţilor şi departamentelor.
Organizarea se poate face atît pe verticală, pe domenii de studii, cît şi pe orizontală, pe cicluri de studii.
Universităţile pot avea în portofoliu unităţi de cercetare, biblioteci, edituri, fundaţii ca persoane juridice distincte. Ele se pot înfiinţa prin hotărîre de guvern sau pot fi preluate prin asociere cu deţinătorul acestora.
Entităţile care nu au personalitate juridică, dar au o relativă autonomie de funcţionare se înfiinţează prin hotărîre a Senatului şi/sau decizie a Rectorului.
Structurile de învăţămînt nu se pot autonomiza ca persoane juridice distincte în cadrul instituţiei de învăţămînt superior şi nu pot apărea astfel nici în caz de fuziune sau absorbţie.
Art. 25. Evaluare, audit intern şi audit extern
Instituţiile trebuie să aibă un sistem permanent de evaluare internă a procesului de învăţămînt şi a documentelor care îl reglementeză intern.
Instituţiile trebuie să aibă un sistem funcţional de evaluare internă a calităţii managementului.
Instituţiile trebuie să aibă un sistem funcţional de evaluare internă a calităţii activităţii de cercetare, inclusiv a celei de formare pentru cercetare în ciclurile II şi III şi a performanţei ştiinţifice.
Instituţiile pot opta ca aceste evaluare să fie executată şi de experţi neutri.
Auditul public este auditul extern al gestiunii patrimoniului şi fondurilor publice.
Art. 26. Misiunea extinsă a Universităţii
Instituţiile de învăţămînt superior îşi pot asuma în mod gradual obiectivele relative la organizarea învăţămîntului, respectiv asumarea calificărilor la nivelul tuturor celor trei cicluri de învăţămînt sau numai a unora dintre ele.
Instituţiile cu statut de universitate sau care aspiră la acest statut trebuie să îşi asume misiunea extinsă a universităţii, adică şi:
formarea postgraduală şi continuă
dezvoltarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică şi tehnică
promovarea valorilor culturale, a creaţiei originale şi a progresului tehnologic
promovarea accesului liber, nediscriminatoriu la studii, reducerea inegalităţilor sociale şi culturale
contribuţia activă la dezvoltarea naţională şi regională
cooperarea internaţională, participarea activă la construcţia Spaţiului European Comun al Educaţiei Superioare şi Cercetării
Art. 26. Criterii de evaluare a autonomiei universitare
Autonomia universitară este în sensul cel mai larg o independenţă supravegheată prin audit public, limitată prin lege şi condiţionată de autoritatea fondatoare (publică sau privată).
Gradul de autonomie poate varia pe domenii specifice:
gestiunea bugetului şi a patrimoniului imobiliar
strategia de dezvoltare, de poziţionare, de cooperare
recrutarea personalului şi politica de salarizare şi stimulare
oferta de studii şi criteriile de selecţionare a studenţilor
organizarea pedagogică, abordarea didactică,
organizarea şi orientarea cercetării
evaluarea internă colegială, cu experţi sau audit extern
şi trebuie să corespundă competenţelor disponibile şi responsabilităţilor asumate.
Gradul de autonomie trebuie definit prin Cartă. Elementele care privesc gestiunea patrimoniului, a bugetului, salarizarea se includ şi în contractul dintre universitate şi Minister.
Art. 27. Comunitatea academică
Comunitatea academică este formată din personalul cu studii superioare implicat în activităţile de învăţămînt, cercetare, creaţie, valorificare tehnologică şi publicare a rezultatelor activităţii, informare şi consiliere şi din studenţi.
Criteriul de identificare este aplicabilitatea condiţiilor şi privilegiilor libertăţii academice.
Art. 28. Patrimoniul şi gestiunea fondurilor
Text preluat din versiunea publică a Ministerului:
(1) Patrimoniul universitatilor reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu
valoare economica care au ca obiect bunuri mobile si imobile, corporale si
incorporale, pe care le detin cu titlu legal la data intrarii în vigoare a prezentei legi,
precum si cele dobândite sau redobândite ulterior.
(2) Drepturile pe care le au universitatile asupra bunurilor din patrimoniu propriu pot
fi drepturi reale dupa caz, drept de proprietate sau dezmembraminte ale acestuia (uz,
uzufruct, servitute, superficie etc.) potrivit dispozitiilor din Codul civil, drept de
folosinta dobândit prin închiriere, concesiune, comodat etc. ori drept de administrare,
în conditiile legii.
(3) În patrimoniul universitatilor pot exista si drepturi de creanta izvorâte din
contracte, conventii, hotarâri judecatoresti etc.
(4) Universitatile de stat pot avea în patrimoniu bunuri mobile si imobile din
domeniul public sau din domeniul privat al statului.
(5) Drepturile subiective ale universitatilor asupra bunurilor din domeniul public al
statului pot fi drepturi de administrare, de folosinta, de concesiune, ori de închiriere,
în conditiile legii.
(6) Prin hotarâre a Guvernului, bunurile din domeniul public al statului pot fi trecute
în domeniul privat al statului si transmise în proprietate universitatilor de stat, în
conditiile legii.
(7) Universitatile de stat au drept de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat
al statului, existente în patrimoniul lor la data intrarii în vigoare a prezentei legi,
asupra celor dobândite sau redobândite de acestea ulterior, precum si asupra bunurilor
dobândite din veniturile si sursele proprii de finantare.
(8) Dreptul de proprietate al universitatilor de stat asupra bunurilor prevazute la
aliniatul precedent este un drept exclusiv, exercitându-se în conditiile prevazute de
Carta universitara, cu respectarea dispozitiilor dreptului comun.
(9) Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, precum si alte drepturi reale ale
universitatilor de stat sunt supuse procedurii publicitatii imobiliare prevazute de
legislatia speciala în materie.
(10) În cazul desfiintarii universitatii de stat, bunurile aflate în proprietate, ramase în
urma lichidarii, trec în proprietatea privata a statului.
(11) Patrimoniul universitatilor private se constituie din bunurile mobile si imobile,
corporale si necorporale, aduse de fondator, din veniturile obtinute din surse proprii,
taxe, finantari publice sau private, sponsorizari, donatii etc.
(12) Universitatile private sunt titulare ale dreptului de proprietate ori ale altor
drepturi reale pe care le exercita asupra patrimoniului în conditiile legii.
(13) În cazul desfiintarii universitatii private, bunurile aduse de fondatori la
constituire ori în timpul functionarii, ramase în urma lichidarii, se restituie acestora fie
în natura, fie în echivalent banesc, în conditiile prevazute prin Carta universitara.
(14) Bunurile dobândite de universitate, cu orice titlu, se transmit fondatorilor, daca
desfasoara activitati similare cu cele ale universitatii desfiintate sau altor institutii de
drept public sau privat, din acelasi domeniu de activitate.
(15) Deciziile privitoare la aspectele de natura patrimoniala se adopta de catre Senat
cu minimum 2/3 din numarul total al membrilor sai.
Bunurile dobîndite de universităţi sunt bunuri din domeniul privat al universităţii, dacă au fost achiziţionate din fonduri publice obţinute în regim de competiţie sau din surse nebugetare..
Achiziţiile universităţilor din fondurile publice sunt supuse regimului achiziţiilor publice.
Achiziţiile din fonduri provenind din activităţi de autofinanţare similare activităţilor economice nu sunt supuse regimului achiziţiilor publice, decît prin opţiune.
IV. ALTE STRUCTURI ALE SISTEMULUI NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÎNT SUPERIOR
Art. 29. Organizare şi funcţionare
Agenţiile, consiliile, registrele naţionale şi alte structuri similare, dacă sunt organizate ca persoane juridice distincte se înfiinţează:
prin lege dacă au ca obiect de activitate evaluarea în scopul acreditării instituţiilor
prin hotărîre de guvern dacă au obiect de activitate evaluarea în scopul autorizării şi certificării programelor de studii, gestiunea programelor de cercetare şi a programelor de cooperare internaţională
prin ordin al ministrului dacă au rol consultativ
Statutele acestora şi metodologiile de lucru se elaborează de către Minister.
Art . 30. Conferinţa Naţională a Rectorilor
Conferinţa Naţională a Rectorilor este o structură de liberă asociere a universităţilor, cu rol consultativ şi drept de iniţiativă normativă în relaţia cu Ministerul. Ministerul organizează o structură administrativă de suport şi preia cheltuielile de funcţionare a acesteia.
VI. PROGRAMELE DE STUDII
Art. 31. Programele de studii
Programele de studiu sunt identificate prin domeniul de studii şi instituţia organizatoare.
Programele de studii trebuie să conducă la competenţe recunoscute de mediile profesionale şi să fie armonizate prin referire la cele similare din Aria Europeană a Învăţămîntului Superior.
Art.32. Planul de învăţămînt
Planul de învăţămînt este documentul de planificare a programului de studiu.
El va menţiona cerinţele preliminare de pregătire (profilul de competenţe al candidatului), competenţele academice la absolvire (profilul absolventului),
conţinutul pregătirii (discipline, credite, volumul activităţilor didactice, forme de evaluare), durata normată a pregătirii, calificarea acordată la absolvire.
Descrierea profilului absolventului trebuie să se justifice prin competenţele dezvoltate de ansamblul disciplinelor.
Art. 33. Programele analitice
Programa analitică (fişa disciplinei) descrie conţinutul disciplinei, rezultatele aşteptate ale învăţării, volumul de ore alocat activităţilor planificate, inclusiv timpul alocat învăţării, formele de evaluare. Volumul activităţilor trebuie să se încadreze în numărul de credite alocate prin planul de învăţămînt.
Disciplinele vor conţine o proporţie semnificativă de aspecte teoretice pentru a asigura învăţămîntului caracterul universitar.
Organizarea activităţii didactice trebuie să permită în mod realist achiziţia competenţelor asumate de disciplină.
Intre competenţele pe care le dezvoltă disciplina se vor menţiona distinct cele transferabile şi cele legate specific de practica disciplinei.
Art. 34. Admiterea
Prin procedura de admitere se verifică actele de studii şi alte documente care atestă performanţa în domeniul de studiu. Selecţia prin examen de cunoştinţe este obligatorie pentru admiterea în ciclul comasat şi în cazul cînd numărul candidaţilor depăşeşte numărul locurilor anunţate.
În celelalte cazuri examenul de cunoştinţe se poate organiza opţional cu rol de prognoză a performanţelor candidaţilor şi poate avea orice formă considerată, de către instituţie, potrivită acestui scop.
Art. 35. Ritmul de studiu
Ritmul normat de studiu este de 60 de credite pe an la învăţămîntul cu frecvenţă completă. Studentul are dreptul să opteze pentru un ritm de studiu redus în următoarele cazuri: lucrează pentru a se întreţine, desfăşoară activităţi sportive, artistice, de creaţie sau cercetare în scopul dezvoltării performanţei, are copii în îngrijire, studenta este gravidă, medicul sau psihologul au făcut această recomandare. Pentru a obţine dreptul la finanţare în ritmul de studiu studentul este obligat să înregistreze cererea sa la începutul semestrului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră cînd notificarea este permisă şi imediat după apariţia stării care impune această măsură.
Decanul poate accepta şi alte motive de reducere a ritmului de studiu.
Art. 36. Cicluri comasate
Ciclurile I şi II de studii se pot organiza şi comasat, la absolvire acordîndu-se diploma corespunzătoare (master).
Nu se exclude posibilitatea organizării pe acelaşi domeniu de studii a ciclului unic (comasat) şi a ciclurilor I şi II. In acest caz planurile de învăţămînt se elaborează distinct, cu o distribuţie diferită între disciplinele teoretice şi aplicative.
Art. 37. Ciclul III în învăţămîntul medical
Rezidenţiatul şi internatul, specifice învăţămîntului medical, sunt activităţi de nivelul ciclului III cu finalitate profesională.
Nu este exclusă organizarea unor forme de pregătire similară şi în alte domenii.
Art. 38. Sistemul de evaluare
Formele de evaluare se vor proiecta pentru a evalua rezultatele învăţării şi nu mijloacele sau resursele educaţionale.
Evaluarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor învăţării se face cu note de la 1 la 10.
Nota de promovare este 5 şi corespunde unor rezultate substanţiale şi semnificative, echivalente calificativului suficient. Nota 10 corespunde unor rezultate foarte bune, care nu trebuie identificate cu rezultatele de excepţie şi nici cu prestaţia perfectă.
Criteriul de corectă normare a exigenţei trebuie să fie corelat cu timpul alocat învăţării, cu metodele de predare şi practică folosite, cu tehnicile de învăţare care sunt recomandate şi sprijinite. Unele activităţi se pot evalua şi prin calificative.
Creditele de studiu acumulate nu sunt un instrument de evaluare individuală, exceptînd ritmul de studiu.
Art. 39. Sistemul creditelor de studii
Volumul de muncă pretins unui student , normat ca durată şi estimat pentru obţinerea unei performante medii este de 1500 de ore pe an, repartizate pe parcursul a 34-38 de săptămîni. Volumul de muncă real poate varia între 1200 şi 1800 de ore, în funcţie de eficienţa învăţării şi performanţa dezirabilă.
Un an de studiu are alocate prin convenţie 60 de credite, repartizate egal pe semestre şi apoi pe discipline. Numărul de credite este un atribut al disciplinei, alocat în planul de învăţămînt, care dimensionează bugetul de timp al acesteia. Acest atribut este neseparabil de disciplină. Acest atribut este divizibil numai dacă disciplina este divizată sau divizibilă în unităţi evaluate distinct.
Ritmul de studiu se evaluează semestrial şi anual prin numărul de credite al disciplinelor promovate.
Performanţa la evaluare se calculează ca medie a notelor pe perioadă, ponderată cu creditele.
Credenţialele (disciplină, credite, note) sunt imperisabile şi pot fi invocate în orice procedură de recunoaştere a studiilor.
Art. 40. Accesul direct la evaluare
Studentul poate cere accesul direct la evaluarea performanţei atunci cînd poate justifica dezvoltarea competenţei necesare prin studii anterioare care din diverse motive nu au fost recunoscute de instituţie, cînd are rezultate recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale, cînd a a avut o experienţă profesională specifică, cînd a studiat o disciplină similară sau cu un număr de credite mai mic în alt plan de învăţămînt.
Studiile anterioare specializate de informatică, pedagogice şi tehnologice şi altele similare califică posesorul la această procedură dacă în plan aceste discipline au doar ca scop formarea unor competenţe generale, transferabile.
Instituţia poate stabili prin planul de învăţămînt examinări directe pentru a stabili realitatea competenţelor candidatului cînd ele sunt necesare şi la absolvire, la un nivel similar. Disciplinele sunt planificate numai cu timpul necesar pregătirii examinării şi se creditează cu 1 credit. În această situaţie se află verificarea competenţei lingvistice la limbi străine, dacă nivelul pretins este doar cel necesar lecturii şi comunicării generale nespecifice.
Art. 41. Recunoaşterea perioadelor de studii
Competenţa de recunoaştere a perioadelor de studii efectuate în alte instituţii aparţine instituţiei care acordă calificarea. Utilizarea Sistemului European de Transfer al Creditelor de Studii ECTS nu poate fi refuzată în relaţia cu partenerii europeni.
Art. 42. Recunoaşterea studiilor anterioare
Competenţa de recunoaştere a studiilor anterioare, în scopul continuării studiilor aparţine universităţii care înmatriculează studentul. Dacă actul de studii este emis în alt stat, instituţia care înmatriculează este în drept să pretindă o verificare a autenticităţii direct sau prin Minister şi să respecte convenţiile internaţionale ratificate de România.
Art. 43. Programele de studii recunoscute automat
Instituţiile care organizează programe de studii a căror recunoaştere în scop profesional beneficiază de facilitatea recunoaşterii automate în virtutea unor convenţii şi acorduri internaţionale, inclusiv Directiva 2005/36/CE, vor menţine standarde de conţinut şi calitate corespunzătoare acestora.
Art. 44. Schimbarea planurilor de învăţămînt
Planurile de învăţămînt se pot schimba de către instituţiile de învăţămînt, fără a pierde certificarea, în limita a 30 de credite pe an, dar nu mai mult de 90 de credite din planul de învăţămînt care a fost certificat
Pentru programele de studii autorizate aceste limite sunt reduse la jumătate.
Art. 45. Studiile postgraduale
Pentru posesorii diplomelor de ciclul I, II şi III se organizează activităţi de formare, perfecţionare, profesionalizare denumite generic studii postgraduale (studii postuniversitare în legea anterioară). Activităţile se pot organiza în domeniile şi la nivelul ciclului pentru care instituţia este acreditată.
Certificatele eliberate şi documentele anexate trebuie să permită identificarea nivelului studiilor, conţinutului activităţii, a notelor şi creditelor obţinute.
Studiile postgraduale nu oferă titluri noi, dar pot preciza finalitatea lor în sensul conferirii unor drepturi profesionale specifice în asociere cu diploma de bază.
Art. 46. Programele de studii asociate
Programele de studii organizate prin asociere între universităţi conduc la o calificare unică. În cazul în care fiecare instituţie eliberează propria diplomă, asocierea trebuie menţionată pentru a evita dubla titrare. Titularul diplomei duble beneficiază de cumulul drepturilor conferite de fiecare document (dacă ele sunt eliberate în state diferite).
Asocierea se menţionează şi cînd diploma este unică (programe de studii comune sau partajate, doctorat în cotutelă).
Efectuarea unei perioade de studii în altă universitate, recunoscută de instituţia care eliberează diploma se menţionează în suplimentul diplomei.
Art. 47. Programele de studii neuniversitare
Asociaţiile profesionale şi alte instituţii legal recunoscute pot organiza activităţi de formare şi pregătire profesională la un nivel care continuă calificarea universitară. Documentele de calificare au relevanţă şi circulaţie în aria de competenţă şi activitate a acestor instituţii.
Art. 48. Trasee diferenţiale de studiu
Dacă un student posedă o calificare într-un domeniu din aceeaşi arie de studiu şi la acelaşi nivel, el poate solicita să parcurgă numai traseul diferenţial dintre cele două programe. In suplimentul de diplomă se va menţiona preluarea traseului comun, cu precizarea disciplinelor şi a diplomei anterioare.
VII. CALIFICĂRILE ACADEMICE ŞI CALIFICĂRILE PROFESIONALE
Art. 49. Diploma
Documentul de studii la absolvirea unui ciclu este diploma. Diploma este un act public a cărui falsificare se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Diploma are ca anexă Suplimentul Diplomei, în formatul UNESCO/CE.
Art. 50. Titlul academic
Titlurile academice înscrise în actele de studii reflectă nivelul studiilor şi sunt unice la nivelul fiecărui ciclu (licenţiat, master, doctor).
Art. 51. Domeniul de studiu şi domeniul profesional
Diploma menţionează domeniul de studiu.
Titlul academic poate fi completat prin menţiune cu un titlu profesional în domeniile în care el este impus de tradiţie.
Titlul profesional poate fi folosit de deţinătorul titlului academic, corespunzător domeniului de studiu, chiar dacă el nu a fost în mod explicit menţionat pe diplomă.
Calificarea academică nu este o calificare profesională explicită, ea creează doar un drept generic de acces în profesie care poate fi condiţionat şi de alte exigenţe specifice domeniului profesional.
Calificarea academică nu acoperă totalitatea competenţelor care descriu o calificare profesională specifică. Diferenţa de competenţe se acoperă prin activităţi de formare, perfecţionare, învăţare formală şi informală, training profesional, ş.a.
Art. 52. Profesii reglementate prin nivelul de studii
În profesiile pentru care este necesară calificarea academică, folosirea titlurilor profesionale în acte oficiale este permisă numai deţinătorilor acelor calificări, cu precizarea nivelului acelei calificări.
Art.53. Profesii reglementate de asociaţii profesionale
Libera practicare a unor profesii este reglementată de asociaţii profesionale, sub aspectul respectării unor reguli de bună practică, dar şi prin cerinţe de pregătire suplimentară, graduală sau continuă, după caz.
Aceste reglementări produc efecte dacă emană de la entităţi cu astfel de atribuţii legal recunoscute şi nu reprezintă o încălcare a drepturilor legale conferite de diplomă.
Art. 54. Profesii reglementate din domeniul public
In domeniul public accesul la anumite profesii (profesor, cercetător, funcţionar public) este reglementat prin statute, condiţii de vechime şi experienţă profesională relevantă.
Art.55. Accesul în învăţămîntul superior
Accesul în ciclul I este permis după promovarea examenului de bacalaureat.
Accesul în ciclurile II şi III este condiţionat de absolvirea ciclului de nivel inferior.
Diferenţele de domeniu de studiu, specializare sunt de apreciat de instituţia organizatoare şi nu trebuie să limiteze în principiu accesul la studii dacă există motive de încredere că studentul va satisface exigenţele studiului.
Art. 56. Drepturi dobîndite
Drepturile dobîndite, pe baza calificărilor academice, prin legile anterioare sunt imperisabile, cu condiţia ca posesorul să nu fi pierdut calificarea printr-o procedură legală. In caz de dubiu asupra echivalenţelor de titlu se vor lua în considerare durata studiilor şi finalitatea lor.
În cazul profesiilor reglementate, modificarea condiţiilor de liberă practică nu este considerată o restrîngere de drepturi în măsura în care ele se referă exclusiv la cerinţe profesionale şi la activităţi profesionale specifice.
Art. 57. Titluri profesionale rezervate
Titlurile profesionale acordate la absolvirea ciclurilor I şi II vor evita folosirea unor titluri specifice, dacă este evident că menţiunea este gratuită, profesiile fiind reglementate profesional sau reprezintă funcţii de conducere şi management. În această situaţie se află menţiuni ca profesor, avocat, manager, specialist, expert, consultant, terapeut, funcţionar public. Din acest motiv înscrierea în diplomă a domeniului de studii este regula, iar menţiunea titlului profesional este excepţia (atunci cînd tradiţia impune şi nu apar confuzii).
Art. 58. Recunoaşterea internaţională
Recunoaşterea internaţională a studiilor este asigurată conform Convenţiei de la Roma şi Convenţiei de la Lisabona, ratificate de România.
Recunoaşterea calificărilor, sub aspect profesional, în Uniunea Europeană este asigurată prin asimilarea Directivei 92/51/EEC.
Art. 59. Calificări academice multiple
Menţionarea a două limbi străine, a două instrumente muzicale, a două ramuri sportive sau a altor perechi de domenii profesionale înrudite nu reprezintă o calificare academică multiplă. Domeniul de studiu asociat calificării academice este cel comun.
Calificarea academică multiplă (domenii de studiu distincte) poate fi obţinută cu o diplomă distinctă, cu facilitatea parcurgerii unui traseu diferenţial de studii.
Art. 60. Calificări academice complementare
Dacă domeniile de studii sunt în mod evident distincte, unul va fi menţionat ca principal, conform ponderii sale în plan, iar celălalt complementar. În lipsa menţiunii, ordinea în enumerare face distincţie.
Dacă distincţia nu este posibilă domeniul de studiu va fi lărgit ca arie de studiu (ştiinţe naturale, ştiinţe exacte, ştiinţe sociale).
Calificarea complementară se poate obţine şi după absolvire, cu facilitatea parcurgerii unui traseu diferenţial de studii.
Se vor evita menţiunile creatoare de confuzii (corect „licenţiat în chimie şi fizică”, nu „licenţiat în chimie – fizică”).
VIII. FINANŢAREA
Art. 61. Taxe de studii
Universităţile sunt în drept să pretindă taxe de studii şi taxe pentru prestaţii suplimentare solicitate de student. Taxa de studii acoperă toate prestaţiile planificate, inclusiv eliberarea actelor de studii. Taxele de admitere nu sunt admisibile.
Art. 62. Rambursarea cheltuielilor de studii şi alte facilităţi
Autoritatea publică sprijină financiar activitatea de studii prin:
avansarea taxei de studii pentru toţi studenţii din sistemul public în limita duratei normate de studii (credit direct)
garanţii de stat pentru creditele de studii contractate de studenţii din sistemul privat în limita duratei normate de studii (credit indirect)
graţierea creditului direct, respectiv preluarea creditului indirect, dacă studiile sunt finalizate în maxim un an de la expirarea duratei normate de studii; această procedură defineşte mai precis conceptul de „gratuitate” a învăţămîntului public, folosit în legile anterioare, condiţionîndu-l de rezultat şi elimină discriminările.
burse sociale acordate ca o compensaţie proporţională de susţinere (nerambursabile)
credite de studii cu un cuantum minim nerambursabil, dacă studentul finalizează studiile la termenul duratei normate; această procedură înlocuieşte conceptul de „bursă”, condiţionînd-o de rezultat.
Facilitatea graţierii creditului direct funcţioneză o singura dată pe fiecare ciclu absolvit.
Art. 63. Finanţarea de bază
Sunt finanţate distinct de la bugetul public:
facilităţile menţionate la articolul precedent
alocaţia unitară pe student pentru învăţămînt, diferenţiată pe cicluri şi domenii de studiu
alocaţia unitară pe student pentru cercetare, diferenţiată pe cicluri (II şi III) şi domenii de studiu
activitatea de cercetare şi de creaţie de bază a personalului didactic
activitatea de cercetare şi de creaţie de performanţă, în regim concurenţial
Art. 64. Garanţii de la bugetul de stat
Instituţiile publice şi private sunt eligibile pentru garanţii de stat la împrumuturile lor.
Art. 65. Nivelul taxelor de studii
În instituţiile private calculul taxelor are la bază nivelul costului real, fără a-l putea depăşi.
În instituţiile publice, nivelul taxelor se stabileşte prin contractul de finanţare cu Ministerul, la un nivel care nu poate depăşi 50 % din nivelul alocaţiei unitare pentru învăţămînt corespunzătoare ciclului şi domeniului de studii.
Taxele de studii la nivelul ciclului I nu pot depăţi nivelul a trei salarii minime pe economie.
Sunt scutiţi de plata taxelor de studii studenţii din ciclul III care desfăşoară activitatea de cercetare în unitatea în care sunt salarizaţi. Regimul se aplică şi formelor de pregătire din sistemul medical (rezidenţiat, internat).
IX. PERSONALUL DIDACTIC ŞI DE CERCETARE
Art. 66. Titluri şi posturi
Titlurile didactice sunt titluri ale persoanei care se obţin prin proceduri stabilite unitar de către Minister şi nu se retrag în caz de încetare a activităţii.
Titlurile didactice sunt lector, conferenţiar şi profesor universitar.
Titlurile se acordă de Senatul universităţii.
Titlul de profesor este supus procedurii de confirmare de către Minister, pentru abilitarea de a conduce a lucrările de doctorat.
Activitatea se normează prin statul de funcţiuni, revizuibil anual, pe posturi.
Norma este conţinutul postului. Ea include, după caz activităţi de predare, seminarii, cursuri, laboratoare (norma didactică), cercetare, gestiune de proiecte, activităţi de formare şi coordonare a cercetării (norma de cercetare), activităţi de administrare şi conducere, activităţi de formare, documentare, perfecţionare (norma administrativă).
Posturile cu normă didactică vor menţiona o cerinţă de titlu.
Sursele de finanţare se distribuie pe tipuri de norme (activităţi).
Condiţiile de acces pe post se stabilesc de Senat şi se bazează pe principiul actualizării continue a performanţei. Posturile se ocupă în regim competitiv, de către persoanele care îndeplinesc criteriile de performanţă actualizată, dintre acestea avînd prioritate cele care deţin titluri didactice şi ştiinţifice.
Pentru posturile cu cerinţe de profesor abilitat se admite şi procedura de chemare la post, prin invitaţie adresată de rector pe baza recomandării Decanului.
Activităţile didactice în sarcina catedrei care nu sunt distribuite pe posturile ocupate de personalul existent nu se organizează pe posturi decît în vederea ocupării prin concurs. Activităţile astfel rămase se contractează cu personalul existent sau cu personal asociat, angajat cu contract pe durată determinată.
Art.67. Personalul de cercetare
Personalul de cercetare calificat poate fi încadrat pentru activităţi specifice, inclusiv pe funcţii didactice. Titlurile sunt cele legal reglementate.
Art. 68. Formarea pentru activitatea didactică
Absolvenţii învăţămîntului superior sunt abilitaţi pentru activitatea didactică în învăţămîntul gimnazial şi liceal dacă au absolvit un master de specialitate (ştiinţele educaţiei şi asimilate: psihologie, sociologie, asistenţă socială, filosofie, ştiinţele comunicării şi relaţii publice, jurnalism, teologie, ştiinţe politice). Obţinerea acestei calificări se poate face şi după angajare, în maxim 5 ani.
Sunt scutite de această condiţie cadrele didactice care depăşeau sau au împlinit 35 de ani în anul promulgării legii.
Taxele de studii sunt suportate de la bugetul de stat pentru personalul didactic în activitate.
Cadrele didactice cu contract permanent din învăţămîntul superior sunt supuse aceloraşi condiţii.
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Art. 69. Calificări echivalente
Licenţa obţinută conform Legii nr. 84/1995 şi legilor anterioare este echivalentă, sub aspectul drepturilor profesionale, titlului de master în sensul Legii nr. 288/2004 şi prezentei legi:
fără condiţii pentru studiile a căror durată a fost de 5 ani sau mai mare (studii tehnice, medicină, farmacie, arhitectură, ş.a.),
fără condiţii pentru studiile a căror durată a fost de 4 ani, dacă au fost completate cu studii de specializare (anterior Legii nr. 84/1995), studii postuniversitare aprofundate sau master (conform Legii nr. 84/1995),
după 5 ani de activitate profesională în domeniul de calificare, dacă studiile au avut durata de 4 ani
În primele doua cazuri utilizarea titlului de master în activităţile profesionale este permisă.
Durata de referinţă este cea pentru învăţămîntul cu frecvenţă completă (la zi).
Diploma de absolvire a învăţămîntului de scurtă durată (3 ani) obţinută conform Legii nr. 84/1995 şi legii anterioare) este echivalentă diplomei de licenţă reglementate de Legea nr. 288/2004 şi de prezenta lege.
Art. 70. Reglementări abrogate
Se completează în faza finală de redactare