Propunere: LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR - proiect

May 11, 2009 – 7:00 am

I.    DISPOZIŢII GENERALE
[( I.1.) Educaţia şi sistemul de învăţământ public şi privat]

Art. 1    (1) Prezenta lege reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar public şi privat (SIPreuniversitar) -ca subsistem fundamental  (principal al furnizorilor)  de educaţie formală, precum  şi interferenţele/interdependenţa acestuia cu orice altă formă de educaţie, în contextul(cadrul) Sistemului Complet – Integrat şi Unitar (al furnizorilor) de Educaţie(Romanesc) (SC-IUEdu)

(2.1) SC-IUEdu se constituie din totalitatea ansamblului componentelor sale, subsisteme social-educaţionale/ forme/ structuri/ mecanisme/ entităţi (e.g. organizaţii, agenţi economici, persoane fizice, asociaţii familiale sau persoane juridice, nelimitativ) sau medii formale,  IN- şi NONformale; ca şi din totalitatea interconexiunilor procesuale ale componentelor susmenţionate, cu prerogative de educaţie directe sau indirecte, exprimate explicit sau implicit, conştientizate sau neconştientizate ca furnizoare de procese, servicii şi produse social-educaţionale; întotdeauna percepute de actorii implicaţi, ori de reprezentanţii legitimi ai acestora, ca având un efect asupra vieţii şi dezvoltării lor; explicit recunoscut de către aceştia.
(2.2)  Sistemul de învăţămant preuniversitar, public şi privat (SIPreuniversitar) este, ca subsistem fundamental al educaţiei formale, parte organică instituţionalizată a sistemului complet - integrat şi unitar de educaţie (SC-IUEdu).
(2.3) Sistemul Complet – Integrat şi Unitar (al furnizorilor) de Educaţie (Românesc) Complementar (SC-IUEduComp) se constituie din sistemul complet – integrat şi unitar de educaţie, exceptând sistemul de învăţământ preuniversitar, public şi privat, în înţelesul stipulărilor din prezenta lege, referitoare expres la acesta.  [e logic cu <exceptând>?]

(3) Sistemul complet – integrat şi unitar de educaţie este fundamentat, în conţinuturile sale, prin trei dimensiuni (esenţiale), după cum urmează:

(3.1) Educaţia se referă la OM cu capitalurile sale distincte  - cultural, social şi social-economic-profesional (conform Key Competences-Strategia Lisabona,2004) [fără paranteză?]
Educaţia  ne priveşte pe toţi şi pe fiecare în parte. Ea se refera la cele trei ipostaze/capitaluri distincte umane:  individul unic (cu singularitatea, complexitatea şi specificul său); fiinţa socială (cu rolurile, condiţionările, statutul şi poziţiile sale sale în raport cu semenii săi); şi   producătorul de valori (culturale – materiale sau imateriale), respectiv furnizorul de produse, servicii şi/sau procese, ca un capital uman/social-economic-profesional.)

(3.2) Educatia are un caracter OMNIPREZENT , asimilabila cu  DEZVOLTAREA  pe parcursul intregii vieti, respectiv PERMANENTA.
Educaţia, ca şi viaţ, este omniprezentă, manifestându-se oriunde şi oricând, în orice mediu natural ori spaţiu virtual sau de orice alt fel, în orice situaţie şi cu orice ocazie, referitor la orice sferă de activitate, în interdependenţă  procesuală. Viaţa individului  presupune stadii, secvenţe de creştere, formare şi dezvoltare. O experienţă de viaţă este şi o experienţă de învăţare, respectiv dezvoltare: devenire – creştere – formare – schimbare – transformare – împlinire). Educaţia se manifestă de-a lungul întregii vieţi.

(3.3.) Educaţia reprezintă  dezvoltarea  orientată şi ideală.
Educaţia urmăreşte  dezvoltarea deplină, liberă, integrală şi armonioasă a fiecarui individ, în orice loc şi situaţie şi cu orice ocazie, de-a lungul întregii vieţi, în fiecare dintre ipostazele sus-aminitite.

NOTA BENE. În contextul prezentei legi ne vom referi la Sistemul Complet – Integrat şi Unitar (al furnizorilor) de Educaţie (Romanesc) fie ca Sistemul Complet – Integrat Şi Unitar (SC-IUEdu), Complementar (SC-IUEduComp) sau la Sistemul de învăţământ preuniversitar, public şi privat (SIPreuniv), fie prescurtat prin termenul forme de educaţie, fie doar SC-IUEdu, respectiv SC-IUEduComp sau la SIPreuniv, înţelegându-se din context stipulărilor sensul acordat, după caz.

De asemenea, ori de câte ori apare doar termenul invăţământul preuniversitar, se va subînţelege SIPreuniv şi formele de educaţie echivalatate partial (1-2 ani) sau total acestuia, i.e. un ciclu şcolar complet de educaţie pâna la liceu şi instiţutiile de învăţământ terţiar)

Documentul complet: legea Educatiei din sistemul preuniversitar